Biserica de piatra, Sf.Nicolae, de la Densus. Mit si realitate.

Intr-o primavara cutreieram drumurile Tarii Hategului, drumuri incarcate de istorie si frumusete, aflati intr-o scurta vacanta pe meleaguri hunedorene. Intorcandu-ne din Hateg inspre Timisoara, ne-am dat seama ca mai putem face un scurt popas in comuna Densus, sa vizitam faimoasa biserica de piatra. 

De la Hateg indreptandu-ne spre Totesti, am facut 10 km. Comuna si monumentul sunt semnalizate prin indicatoare rutiere, dar cred ca gps-ul nu va da gres in a va duce la destinatie!

Satul Densus, unde se afla biserica este mic dar incarcat de istorie si legende, asa ca veti ajunge repede direct in centru, unde veti observa daca sunteti atenti, niste cladiri in paragina dar care, totusi,  pastreaza asa darapanate, un pic din stilul impunator de alta data. 

Sunt conace, cladiri ale vechilor familii nobiliare care au fost la un momentdat, proprietari, stapani ai acestor locuri.      Cladirile nu sunt introduse in circuitul turistic, de altfel, ca multe dintre conacele din satele romanesti, ramase in situatii incerte dupa comunism, unele fiind recuperate de mostenitori, altele nu, oricum renovarile sunt anevoiase si costisitoare indiferent in proprietatea cui se afla, nu vei gasi placute care sa iti ofere informatii, satenii pot sa-ti mai dea ceva lamuriri dar povestile sunt multe si confuze, nimic clar. 

Conacele in ruina au apartinut familiei Nopcsa si Mara, care se trageau din neamul archienilor, o poveste genealogica incalcita pe care am pus-o cap la cap dupa cautari prin paginile internetului, destul de slabe in informatii, fara a reusi sa stabilesc un fir clar.

 

Din centru am trecut peste podul de peste raul ce strabate satul si in fata noastra puteam zari pe un delusor silueta bisericii ivindu-se printre copaci. 

Proprietarul bisericii este, din 1948 BOR-ul, si, aici,  in mica biserica de piatra sau tinut slujbe, neintrerupt, de-alungul a sapte secole. Preotul care locuieste in casa parohiala de langa biserica este cel care ghideaza si informeaza turistii. Noi am ajuns acolo intr-o zi, care nu era zi de slujba, in care nu erau multi turisti, noi si mai 2 turisti din Arad, care venisera cu un trabant reconditionat pe care l-am admirat in trecere,

dar preotul a venit si ne- a deschis usa.

In jurul bisericii se afla un cimitir in care satenii isi ingroapa inca rudele, asa ca vezi morminte noi printre cele din timpuri mai indepartate. 

La intrarea in curtea bisericii, si totodata in cimitir, vedem statuia lui Nicolae Densuseanu istoric,

care provine dintr-o veche si cunoscuta familie a acestor locuri. Alaturi placuta cu informatii, in stare nu tocmai buna, despre biserica, care poarta hramul Sf Nicolae.

  

Ctitorirea bisericii are origini

necunoscute, se atribuie insa construirii edificiului, perioada sec. XIII-XIV d.Ch., insa misterul se adanceste si mai mult cand se vorbeste de constructia propiu- zisa a bisericii, stilulul si materialele folosite. 

  

De cum pasesti, de la intrare,

pe ingustul drum pavat, poti sa-ti spui ca pasesti in trecut la propriu, un trecut indepartat din alte vremuri, de o parte si de alta vezi presarate fragmente de coloane,

pietre sculptate, sunt peste tot incat la un momendat ti-e imposibil sa nu calci pe fragmentele de piatra care au facut parte din monumente antice.

Un drum care parca te introduce intr-o lume indepartata si misterioasa. Trecem pe langa turnul- clopotnita,

ceva mai nou reconstruit si renovat odata cu biserica in 2003-2005 in urma donatiei ambasadorului SUA si un pic de ajutor din partea Ministerului Culturii.

Existe numeroase teorii unele nesustinute de atestari istorice sau sapaturi arheologice, ca biserica ar fi construita pe vechiul loc al unui templu dacic sau roman inchinat lui Marte, sau ca ar fi  un templu mortuar dedicat lui Longinus, generalul roman din armata lui Traian(soldatul care a strapuns pieptul lui Iisus cu sulita). Despre asta au scris Densuseni. "Mausoleul acesta se sustine a fi cea mai veche zidire din Ardeal care a ramas neruinata de timp, razboaie sau alte intamplari nefaste. El ar fi fost cladit in memoria si pe mormantul beliducelui lui Traian, Geliu Longin, mort in Sarmizegetusa, in timpul razboiului al doilea al lui Traian contra dacilor si, dupa Dio Cassius, dus de catre amicii sai si inmormantat ad Densus, peste care mai tarziu s-ar fi cladit acest mausoleu tot de catre romani."(B. Densuseanu)

Ceea ce uimeste la aceasta biserica e stilul de constructie. A fost construita din bucati de piatra fasonata, o parte din ea provenind din situl Sarmizegetusa Ulpia Traiana, din satul Sarmisegetusa, de langa Hateg ( a nu se confunda cu Sarmizegetusa Regia din Muntii Orastiei, le despart 40 de km).

Astfel in corpul constructiei intra pietre mortuare, fragmente de conducte, coloane, creneluri, pietre cu diferite inscriptii.

Langa turn ne intampina o inscriptie dedicata imparatului Septimus Severus, adusa din Sarmizegetusa .

Una dintre pietre,care e incastrata in unul din stalpi interiori, poarta inscriptia referitoare la Longinus.(D.M.-deis manibus G. LONGIN MAXIMO-cel mare   VIX AN LVIII -a trait 58 de ani-IULIA AFRO- sotia Iulia Afrodisia DISIA COMI BMP- bene merent posiut ) facuta de sotie in cistirea raposatului sot. 

Inscriptia apare, pe reversul monedei de colectie de 5 lei, facuta din argint emisa de Banca Nationala in 2006, dedicata monumentului din Densus,care apare pe aversul monedei. Imaginea, bisericii din Densus alaturi de poarta de intrare a cetatii Alba Carolina si lupul dacic mai apare pe bacnota de 5000 lei din 1990.

Precum amalgamul de pietre de rau, blocuri de roca sedimentara din zona, in care poti vedea cochilii de scoici pietrificate, marmura si pietre mortuare din care este construita, la fel de amestecata e si originea si trecutul acestui monument.

  

Cercetari arheologice sau facut in siturile din zona in 1969-1970, 1981 si ceva mai apropiat in 1999-2001. 

Cercetarile sistematice din acesti ani au concluzionat ca biserica este ridicata pe ruinele unei constructii din sec al IV-lea d.Ch, si conform repertoriului arheologic(RAN) sau identificat mai multe straturi de constructii dispuse unele  peste altele. Sau descoperit alaturi de biserica, urmele unei curti nobiliare si peste 130 de morminte medievale.

Fascinante sunt si picturile din interiorul bisericii, pe care noi nu le-am fotografiat conformandu-ne la indemnul anuntului care interzicea asta cu scopul protectiei lor. Singura pictura surprinsa este cea a fecioarei Maria cu pruncul si Sf Nicolae de deasupra intrarii. Sub ea, o piatra de mormant care are inscriptionata, crucea celtica, simbol pagan dar intalnit des in religia ortodoxa. Celtii romanizati din Transilvania se numeau "vlahi".

Picturile au fost vandalizate in timp fetele fiind sterse si picturile acoperite cu var. La un momendat in interiorul bisericii se tineau slujbe si ortodoxe si calvine. Se presupune ca adeptii religiei din urma, sau turcii au distrus picturile.

Picturile au fost realizate de o echipa de zugravi condusa de pictorul Stefan, in 1446, sec. V d. Ch,  la indemnul lui Cristea Musat, conform inscriptiei de langa  pictura Sf. Treimi, reprezentantul unei familii nobile feudale, care se trage din familia cnezilor candesti, ce  au stapanit aceste locuri in sec XI-XII d.Ch., pe linia archienilor.

Pictura are o abordare neobisnuita a reprezentarii Sf Treimi. Dumnezeu intruchipat in barbat, tine de dupa umeri un copil, in jur de 12-14 ani imbracat in straie populare specifice zonei Hategului, acesta ar fi Iisus, iar Sf. Duh se afla pictat sub forma de porumbel pe capul lui Dumnezeu. 

Si celelalte picturi au abordari iesite usor din stilul clasic bizantin de reprezentare a sfintiilor. Sf. Bartolomeu carandu-si pielea, Sf. Marina prigonind un diavol cu un ciocan.

Biserica mai intriga si prin asezarea altarului spre sud, si nu spre est ca in celelalte biserici. Si mai mult decat atat el este facut dint-o placa mortuara antica care nu se stie cui a apartinut inscriptiile de pe aceasta fiind sterse.

Biserica pare o aparitie gotica asamblata la repezeala din material reciclat. Mesterii care au construit-o, au  cules probabil istoria imprastista din jurul lor, pietre de la vila rustica(gospodarii antice romane)care se aflau candva acolo, sau aduse de la edificiul antic roman, si au ales sa-l stranga intr-un singur loc, cunoscut din vremuri indepartate ca  sfant probabil pentru ei, dandu-le o alta forma cu utilitate asemanatoare, tocmai ca istoria sa nu se piarda.

Unele voci sustin ca aici ar fi fost o constructie megalitica prin anii 500-1000 d.Ch, Evul mediu timpuriu sau epoca romana tarzie, un templu pagan. Materialele au fost imbinate in mod ingenios, dand nastere la un mausoleu dedicat cinstirii memoriei, unei noi credintei, o biserica precrestina, poate. Mi se pare si un lucru destul de practic, lasand la o parte semnificatiile si importanta istorica a materialului folosit. 

Pe unul din ziduri se poate vedea o bucata de piatra, de gresie poroasa asa cum am mai vazut doar la cetatea dacica din muntii Orastiei, m-am informat, si da, este murus dacicus, material de constructie de origine dacica. 

Pe un alt zid, al turnului-clopotnita mi s-a parut ca vad o portiune de gresie pe care ar fi o inscriptie intr-o scriere veche, stearsa sau poate e un ornament sculptat in roca. Sus se vad doua statui de piatra in forma de animal, dupa informare am aflat ca sunt lei. 

Statuiile au facut parte dintr-un asezamant mortuar roman a unor persoane importante. Aici oriunde te uiti ti se pare ca fiecare piatra spune o poveste. Locul e incarcat de un oarecare iz mistic.

Biserica a fost si in pericol de demolare. 

In secolul al XIX-lea satenii au cerut demolarea acesteia si construirea uneia noi mai incapatoare, mai moderne, insa, de la Budapesta, s-a interzis acest lucru biserica fiind apreciata ca monument.

La plecare am facut cateva fotografii pietrelor mortuare vechi, pentru ca mai tarziu, sa descifrez inscriptiile de pe ele, si sa aflu cine este ingropat acolo. Unul dintre morminte este al lui Bizantius Densuseanu, parohul greco-catolic de aici, din sec. al XIX-lea si tatal, a lui: Nicolae, Aron, Beniamin, George, Iulia si Elisabeta, membrii cunoscutei familii Densuseanu. Alaturi de acest mormant se afla si cel al Elisabetei, fiica.

Am parasit curtea bisericii, dar povestile si legendele nu sau terminat. Vizavi de cimitir, intr-o livada se afla o statuie, alaturi de alte cateva bucati de piatra imprastiate in jurul ei, asa, razleata si uitata de lume!

La fata locului nu gasesti nici o explicatie nici o descriere. Se pare, zic anumiti sateni, ca este un mormant sau piatra de mormant, a unei fete tinere din familia nobiliara Mara, ridicata de fratii acesteia pentru ai cinsti memoria. 

In zona circula legenda Zafirei povestita de Nicolae Densuseanu in scrierile sale. 

O tanara fata dintr-o familie instarita care se indragosteste de un tanar sarac. Tatal fetei dezaproba relatia si ii aplica o pedeapsa corporala dura baiatului. Fata fuge de acasa si se ascunde in turnul bisericii, aici intr-o zi surprinde o discutie intre preot si tatal ei. Preotul il mustra ca-l batuse prea tare pe baiat. Zafira a crezut ca baiatul murise in urma loviturilor, si indurerata s-a aruncat din turla bisericii. Multi spun ca mormantul ei e in locul in care a cazut, altii ca, e in livada vecina unde se afla statuia. Iar fata ar fi, fata boierului Mara.

Am facut pozele, am admirat cadrul natural, ne-am bucurat de liniste si cu gandurile pline de povestile nou aflate am plecat la drum.

La plecare inspre iesirea din sat am vazut si bustul lui Aron Densusianu, istoric, si el,  ca si fratele sau.