Postări

Se afișează postări din aprilie, 2021

Iacobin si iacobit. Diferenta dintre termeni.

Imagine
Ambii termeni definesc membrii unor miscari politice, diferite, care au avut loc in Europa  in secolele XVII-XVIII.   Una a avut loc pe teritoriul Anglie( Miscarea Iacobita ) iar cealalta pe teritoriul Frantei( Miscarea Iacobina ). Care a fost scopul miscarii iacobite? Miscarea iacobita s-a desfasurat de-alungul unui secol, din 1688 pana in 1788. A fost o miscare de sustinere a reinscaunarii dinastiei Stuart pe tronul Angliei, Scotiei, Irlandei si Tarii Galilor, care erau sub  stapanirea dinastiei de Hanovra instaurata la indepartarea regelui Iacob al II-lea Stuart de pe tron.  Printul Carol Edward Stuart descendent al lui Iacob al II -lea, sustinut de clanurile scotiene,  a fost ultimul care a incercat aceasta recucerire a tronului dar a pierdut definitiv in 1746 in batalia de la Culloden. A in murit 1788 fara a avea urmasi. Astfel a luat sfarsit lupta iacobitilor. Clubul Iacobinilor. Teroarea iacobina Iacobinii sunt adeptii unei miscari politice ostile structurilor statul

Sinestezia, capacitatea de a mirosi culori, de a vedea gusturi

Imagine
Ce este sinestezia? Atribuirea unei experiente senzoriale, unui stimul caruia in mod normal nu-i corespunde, se numeste sinestezie  ("auzirea culorilor", "mirosirea sunetelor", "vederea aromelor"). Astfel, sunt oameni care, daca vad culoarea rosie, simt un anumit miros intepator sau oameni care atunci cand privesc un tablou aud diverse sunete, melodii,  sau oameni care vizualizeaza gustul asociindu-l cu imaginea unor obiecte. Exemple de sinestezie: -asocierea unui peisaj gri intunecat cu gust amar -asocierea culorii roz cu ceva dulce -asocierea anumitor litere sau cifre cu flori -asocierea obiectelor cu gustul ex:vederea unei cani albe provoaca senzatia bautului de lapte Sinestezia este o boala? Nu, sinestezia nu este o boala. Nu este considerata o tulburare psihica. Este un fenomen senzorial foarte putin studiat, dar care, in ciuda faptului ca este asa putin cunoscut, se intampla destul de des in viata de zi cu zi, fiecaruia dintre noi, intr-o

Luna plina si influenta ei. 27 aprilie 2021.

Imagine
Luna plina din 27 aprilie va tranzita constelatia Scorpionului, o zodie ambitioasa, patimasa, insa si agresiva, mai ales atunci cand lucrurile nu ies asa cum s-ar dori. In functie de semnul zodiacal sub care s-a nascut, fiecare om este influentat diferit. Cert este ca toti oamenii sunt afectati intr-o masura mai mare sau mai mica. Insasi luna prin forma ei plina, luminoasa si magnetizanta are efecte asupra fizicului si psihicului uman. Unii pot simti dureri de cap, de membre, pot simti agitatie si neliniste, sau dimpotriva, unii sunt lipsiti de energie si apatici. Pentru nativii din zodiile de foc  aceasta zi va fi una stresanta care va aduce in prim plan preocupari mai vechi, asupra carora vor trebui sa ia o hotarare decisiva. Si nativii din zodiile de aer vor fi afectati luna plina in aceasta zi starnindu-le griji nejustificate care le consuma energia.

Duminica Floriilor. Traditii crestinesti

Imagine
In duminica Floriilor , zi care deschide Saptamana Mare,  crestinii ortodocsi sarbatoresc Intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim. Numele de Florii al sarbatorii vine de la faptul ca in perioada in care Iisus a intrat in Ierusalim avea loc o sarbatoare romana in numele zeitei Flora. In aceasta saptamana numita si Saptamana Patimilor la liturgia de seara, se citesc Deniile care amintesc cronologic de suferintele indurate de Mantuitor de la ajungerea sa in Ierusalim si pana la sacrificarea sa, prin rastignire, pe dealul Golgotei. Ramura de salcie sfintita, in traditia de Florii Ramurile de salcie dupa ce sunt sfintite, la biserica, dupa slujba de Florii, sunt aduse de crestini acasa si pastrate la icoane de-alungul intregului an, pentru ai feri de boli si pentru a binecuvanta intreaga casa si pe toti cei care-i calca pragul. Ele sunt un simbol, al bucuriei si al renasterii vietii. Obiceiul reda entuziasmul si fericirea oamenilor care l-au intampinat pe Iisus

Marea resetare, a 4-a revolutie industriala

Imagine
Klaus Martin Schwab s-a nascut in 30 martie 1930 in Ravensburg, Germania si este un inginer, profesor si economist german cunoscut ca fonndator si director general al Forului Economic Mondial(World Economic Forum). Foto WEF forum Klaus Schwab a infiintat WEF in 1971 ca fundatie non-profit care se angajeaza sa imbunatateasca situatia globala, privitoare la investiile in inovatiile tehnologice, la mediu, la conduita comuna care trebuie adoptata de statele lumii pentru o dezvoltare economica si finaciara bazata pe echitate, sustenabilitate si crearea unui viitor "verde". Marea resetarea inceputa in 2020 Intalnirea anuala a WEF din iunie 2020 s-a desfasurat sub denumirea de  Marea Resetarea  si tot sub aceasta denumire se va desfasura si a 51-a intalnire a WEF care va avea loc anul acesta in luna mai la Lucerna. Principalele idei discutate la aceasta intalnire privesc crearea unei cai, " rezilienta, corecta si sustenabila ", in rezolvarea problemelor generat

Premiile Oscar 2021. Filme nominalizate

Imagine
Anul acesta, a 93 -a gala pentru decernarea premiilor Academiei Americane de film va avea loc in Los Angeles in cadrul Union Station si  teatrul Dolby in data de duminica, 25 aprilie. Decernarea premiilor Oscar ar fi trebuit sa aiba loc in luna februarie dar din cauza pandemiei de coronavirus aceasta a fost amanata. La gala vor participa in jur de 170 de persoane, un numar limitat fata de ceilalti ani. Defilarea pe covorul rosu si petrecerea de dupa eveniment nu vor mai avea loc in acest an. Productia romaneasca, filmul Colectiv este nominalizat la categoriile cel mai bun documentar si cel mai bun lung metraj international, devenind astfel primul film romanesc nominalizat la premiile Oscar. Filmele nominalizate la categoria cel mai bun film Nomaland The Trial of the Chicago 7 Promising Young Woman Minari The father Mank Sound of Metal Judas and the Black Messiah

Toyota Yaris, brand japonez, masina anului 2021 in Europa.

Imagine
Toyota Yaris a fost desemnata castigatoare a titlului de  Masina anului 2021 in Europa  cu 266 de puncte urmata fiind pe locul 2 si 3 de  Fiat New cu 240 de puncte si Cupra Formentor cu 239 de puncte. Premiul de Masina anului in Europa  se acorda din anul 1946 . Anul acesta prestigiosul premiu a fost decernat de juriul format din 59 de jurnalisti specializati in industria auto, din 23 de tari, noului model de Toyota Yaris. Masina este la a 4-a generatie fiind produsa prima data in 1999, model cu care a si castigat primul titlu de masina a anului, cel din anul acesta fiind al doilea. Este o masina, clasa A, de dimensiuni reduse cu dising modern si un motor cu litraj redus. Toyota Yaris intra in competitie si pentru titlu de Masina anului 2021 in lume Lista modelelor participante la competitie cuprinde printre altele: -AUDI A 3 -BMW Seria 2 Gran Coupe -BMW Seria 4 -FORD Escape Kuga -HYUNDAI i20 -KIA K5 Optima -MERCEDES BENZ Gla -SEAT Leon - Volkswagen ID 4 -NISSAN Rouge/xtra

Burger cu creier pane, inele de ceapa si cartofi copti #Brainburger

Imagine
   Daca v-ati saturat de hamburgerii si chickenburgerii clasici, stiti voi, chifla, piftia din carne de vita sau pui, felii de sunca, sosuri clasice, kechup si maioneza, putin castravete murat sau o frunza de salata, e timpul sa incercati o varianta noua de burger, una un pic mai altfel, si anume, brainburger.   Brainburger este o combinatie delicioasa de creier pane cu ceapa rosie, ceapa verde si un sos racoritor din iaurt grecesc cu usturoi. Merge bine cu o mana de cartofi rumeniti si bine copti  alaturi de rondele, suculente si cu o crusta aurie crocanta, de ceapa pane. Pentru cei care nu au gustat niciodata creier, preparat in diferite modalitati, dar mai ales pane,  si sunt reticenti fata de un asemenea preparat si de folosirea lui ca ingredient intr-un burger, subliniem faptul ca gustul unui asemenea burger este identic cu cel al unui chickenburger , doar ca textura moale si fina a creierului pane face ca acest burger sa fie suculent si delicios! Asa arata pranzul nostru ! 

Exfoliant natural pentru toate tipurile de piele, din doar doua ingrediente, zat de cafea si zahar!

Imagine
   Exfolierea pielii este o etapa importanta in ritualul de ingrijire a pielii care nu trebuie neglijata.    Prin exfoliere se indeparteaza celulele moarte de pe suprafata pielii si se stimuleaza circulatia sangvina la nivelul epidermei. Pielea este astfel rejuvenata si pregatita pentru hidratare.    Exfolierea regulata te poate scapa de problemele tenului cum ar fi accnea ,  de asemenea netezeste ridurile si intarzie aparitia acestora.     Exfolierea poate fi chimica, profesionala si fizica. Primele doua proceduri sunt de obicei realizate de profesionisti in cabinetele cosmetice si dermatologice. Metodele, substantele, ustensilele folosite in asemenea proceduri necesita anumite cunostiinte si folosirea lor cu precautie pentru a nu provoca rani sau iritatii care vor avea urmari nedorite.   Exfolierea fizica a pielii poate fi realizata de fiecare dintre noi acasa folosind diverse scrub-uri achizitionate din comert sau preparate de noi acasa. In functie de tipul de piele pe care il avem

Baltile primavaratice, arealul de inmultire a tritonului de munte(Ichthyosaura alpestris)

Imagine
Rude cu salamandrele, tritonii sunt o specie de amfibieni, scumpi la vedere.   Tritonii pot fi vazuti cel mai des primavara in perioada de imperechere cand se aduna in baltile formate temporar.   Vara stau ascunsi in locurile umbroase, cu vegetatie,  sub pietre. In anotimpul rece hiberneaza sub pamant.   Sunt numeroase specii de tritoni dar poate una din cele mai frumoase care se gaseste si pe teritoriul tarii noastre in zonele muntoase este tritonul de munte(Ichthyosaura alpestris).   Este foarte rezistent la frig si supravietuieste la inaltimi de peste 2000 m.   Ca aspect tritonul de munte are pe spate o culoare albastra iar pe burta este portocaliu si poate avea dimensiuni intre 6-12 cm. Tritonul de munte este o specie amenintata prin distrugerea mediului in care el traieste si prin poluarea apelor.

Fierul de calcat pe carbune. "Ticlazaul" a devenit un obiect "vintage"

Imagine
Fierul de calcat pe carbune era acel obiect folosit pana nu de mult de bunicile noastre pentru a calca hainele. Era facut din fier, practic un recipient prevazut cu capac in care se baga jarul aprins din soba, si care era manevrat cu ajutorul manerului masiv de pe capac.  Asemenea fiare de calcat erau foarte grele si erau dificil de folosit. Mai exista si pericolul de arsura, daca era atins din greseala sau de deteriorare a hainelor din cauza scanteilor de jar aprins care sareau din el. In tara noastra acest fier era cunoscut sub denumirea de ticlazau mai ales in partea Ardealului si a fost folosit, in mediul rural unde electricitatea lipsea, pana in anii 2000. Inca se mai foloseste in anumite gospodarii, rar, dar se foloseste.  In pietele de vechituri se gaseau mii de asemenea obiecte de diferite marimi cu diferite ornamente unele in stare excelenta altele deteriorate.    Acest fier a devenit un obiect vintage pe care il gasim in magazinele de antichitati, iar cele cu adevarat vechi s

Soarele imbatraneste pielea? Cum se poate mentine pielea mai tanara? Ritualuri de ingrijire a pielii.

Imagine
 Pielea are multiple functii : de la protejarea organelor interne si mentinerea homeostazei, la perceptia senzoriala si a temperaturii si durerii. Ea acopera o suprafata de aproximativ 2 metri patrati fiind cel mai mare organ al corpului. In acelasi timp fiind in permanenta expus actiunii factorilor externi este si cel mai sensibil organ. Structura pielii:   -epiderma este compusa din 5 straturi care se renoiesc si se exfoliaza constant, proces de regenerare prin care pielea isi mentine luminozitatea si aspectul sanatos. Cu toate acestea, odata cu inaintarea in varsta, acest proces incetineste.    -derma este cel mai geos strat al pielii si este format din fibre de tesut conjunctiv. Se caracterizeaza prin elasticitate si rezistenta ridicate. In acest strat exista terminatii nervoase care sunt responsabile de procesele senzoriale.   Una din componentele cele mai importante din derma este colagenul(75% din derma) Acidul hialuronic este o alta componenta a dermei responsabil pentru hidrat

Salata de varza alba noua

Imagine
    Varza alba o gasim in toate magazinele alimentare si in aprozare de-alungul intregului an. Consumata proaspata sau murata, ca atare sau in diferite preparate culinare, varza alba este considerata un aliment minune extrem de benefic pentru organism.   Varza alba este un cocktail de vitamine(acid folic, tiamina, vitamina A, vitamina C, vitamina E, vitamina K), minerale(calciu, zinc, magneziu) si electroliti(sodiu, potasiu) care energizeaza, mineralizeaza si hidrateaza corpul.      Astfel, daca doriti o gustare satioasa si gustoasa, simpla si preparata rapid, puteti prepara o salata de varza alba noua. Salata de varza noua este o salata proaspata, placut colorata si care, daca este asezonata cu lamaie, aduce un plus de vitamine.     Varza alba noua mai este cunoscuta sub denumirea de varza alba timpurie. Acest soi de varza este un soi mai verde, delicat la fel ca varza alba extratimpurie. Ea difera de varza alba obisnuita sau varza de iarna pe care toata lumea

Patrunjelul verde, sursa de calciu mai importanta decat lactatele!

Imagine
Calciul este un mineral foarte important pentru functionarea optima a organismului uman.  Carente ale acestui mineral pot duce la dereglari functionale sau chiar la afectiuni grave . Transpiratiile reci, mai ales in zona cefei, pierderile de memorie, halucinatiile, durerile musculare, problemele dentare, fragilitatea oaselor sunt cateva din simptomele care anunta o lipsa de calciu.  Absortia deficitara a acestuia, din cauza unor afectiuni intestinale sau a alcoolismului ori lipsa altor vitamine si minerale precum vitamina D, magneziu, zinc, necesare in asimilarea si stabilizarea calciului in organism, aportul precar de calciu prin alimentatie sunt cateva din cauzele care pot cauza carenta de calciu.    Surse de calciu,   care nu trebuie sa lipseasca din alimentatie, sunt:  produsele lactate, plantele cu frunze verzi, semintele, leguminoasele.    O sursa inedita de calciu este patrunjelul verde. Da, banalul patrunjel verde,  pe care il folosim ca planta aromatica in ciorbe, supe, tocan

Cine a inventat bitcoin-ul? Cat de riscanta e investitia in criptomoneda bitcoin?

Imagine
Creditul pentru crearea bitcoinului, in anul 2009, este acordat lui Satoshi Namakoto, titulatura in spatele careia s-ar afla un grup de persoane, si nu una singura, asa cum s-ar putea crede. Mai multe persoane au revendicat, in ultimul timp acest nume sustinand ca ei sunt adevaratii Satoshi Namakoto, cum ar fi antreprenorul Craig Wright sau dezvoltatorul bitcoinului Gavin Andersen si creatorul gold coin-ului Nick Szabo.   Misteriosul inventator care se ascunde dupa acest pseudonim nu este inca cunoscut. Iar in mediul de afaceri investitional se vorbeste despre faptul ca aflarea adevaratei identitatii a creatorului acestei valori tranzactionale ar putea duce la o depreciere a acesteia cu consecinte negative pe piata criptomonedelor. Bitcoin-ulu este o criptomoneda. Ce este o criptomoneda? Criptomoneda este o forma de plata care poate fi folosita on line in schimbul unor bunuri si servicii. Criptovalorile functioneaza in baza unei tehnologii numite blockchain, o tehnologie descentralizat

Spray nazal anti-covid 19, eficient sau nu?

Imagine
Turcia si Franta sunt doua tari care au lansat un nou produs care sa fie folosit in lupta impotriva   combaterii si prevenirii virusului Sars Cov 2, si anume spray-ul nazal.   Conform studiilor de specialitate acest spray omoara virusul intr-un procent foarte mare, avand si capacitatea de a tine sub control inmultirea si raspandirea agentilor patogeni periculosi prin aplicarea sa locala in orificiile nazale. In momentul de fata exista dezbateri pro si contra in ceea ce priveste eficienta acestui nou medicament. Israelul vine si el cu un produs sub forma de spray nazal care blocheaza(timp de eficienta 5 ore) patrunderea virusului pe caile aeriene nazale, formand o pelicula sub forma de gel care are capacitatea de a retine bacteriile, microbii si virusii.

8 aprilie# Ziua internationala a romilor

Imagine
  8 aprilie  este ziua in care se celebreaza cea mai numeroasa minoritate etnica din Europa, cu o populatie estimata la 10-12 milioane. Populatia roma  face parte din socetatiile multor tari europene, este parte integranta a culturii si valorii europene, fara a avea o tara de origine. Adesea supusa atitudinilor discriminatoare din motive etnice,( in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial  au fost exterminati cel putin 500.000 de romi de catre regimul nazist), minoritatea tiganeasca se confrunta cu numeroase excluziuni sociale, marginalizari de diferite tipuri si numeroase incalcari ale drepturilor si libertatilor cetatenesti. Recunoastrea zilei de 8 aprilie ca   Ziua internationala a romilor este un simbol al luptei impotriva discriminarilor de orice ce fel indreptate impotriva acestei etnii, a recunoasterii si aprecierii identitatii acestor cetateni europeni.

Vizita la Muzeul Satului Banatean

Imagine
  Dupa o perioada lunga de carantina, acum ca a venit primavara, cu soare si cu natura renascuta, daca vreti sa va bucurati de aer curat, de verdeata, triluri de pasarele si sa aveti parte de o intoarcere in timp, pentru a vedea un crampei din viata satului romanesc, puteti vizita Muzeul Satului Banatean din Timisoara. Muzeul are urmatorul orar( ultimile bilete se achizitioneaza la ora 17):   marti-sambata 10-18 duminica           12-18 luni                     inchis